domingo, 1 de septiembre de 2013

Gene Edwards-Secretul Vieţii Creştine-

Gene Edwards-Secretul Vieţii Creştine-
Autor: Gene Edwards
Titlu: Secretul Vieţii Creştine
Editura / Editor: Gene Edwards
Format: PDF
Dimensiune De Fișier: 568 KB
Pagini: 70.

Descriere:

O mare parte a ultimilor douăzeci şi cinci de ani de viaţă mi i-am petrecut vorbind creştinilor,care se întâlnesc în case,(adică, pentru cei care consideră biserica ca fiind o cameră de zi plină de credincioşi).De asemenea, am petrecut o mare parte din acest timp ţinând conferinţe despre viaţa creştină profundă.Ca rezultat al acestei slujiri am avut posibilitatea să întâlnesc câţiva din cei mai minunaţi creştini ai zilelor noastre.Prin „minunaţi” vreau să spun că sunt oameni a căror inimă arde să-L cunoască mai bine pe Hristos.Slujesc
celor ce caută, celor săraci în spirit.
La aceste conferinţe despre viaţa creştină profundă vin laici, pastori, foşti pastori,evanghelişti, misionari, şi tot felul de slujitori sau foşti slujitori, toţi oameni flămânzi,care bineînţeles, sunt foarte obişnuiţi cu abordarea uzuală a „cum să fii bun creştin”. Cei mai mulţi îţi vor spune: „Am trecut prin toate”. Mulţi au fost lideri sau au lucrat în fiecare din mişcările interconfesionale şi neconfesionale existente în lumea anglofonă. Unii au făcut parte din mişcări cu adevărat minunate,alţii din cele mai teribile mişcări din ultimii o sută de ani.A fost
reprezentată fiecare denominaţiune şi cam fiecare seminar conservatorist sau fundamentalist bine cunoscut. Dar, toţi au un lucru comun.Toţi au fost învăţaţi un anumit „secret al vieţii creştine”. Şi indiferent de secret, el n-a avut rezultate. Da, au fost alţi creştini pentru care formula a dat rezultate! Dar nu pentru aceştia.
Ce urmăresc? Dacă viaţa creştină are rezultate în viaţa ta, dacă „secretul” pe care l-ai învăţat dă rezultate, atunci nu ai nevoie de această carte. Dacă ce ai dă rezultate, atunci pleacă-te pe genunchi şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu.Aparţii unei mari categorii de creştini. Rămâi cu ce dă rezultate.Dar dacă ai încercat toate „secretele” vieţii creştine victorioase, şi nici unul nu a dat rezultate,atunci s-ar putea ca această carte să însemne pentru tine începutul unei noi aventuri.

Descarcă Prin Mediafire

0 comentarios:

Publicar un comentario